Consiliul Municipal (CM) Orhei a propus în ședința extraordinară,  convocată  pe    22 august, alocarea  sumei de 11 milioane de lei întreprinderii municipale SCL Orhei. Spre deosebire de majoritatea consilierilor, care au acces în CM pe lista  Partidului Șor, recent declarat  neconstițional, consilierul independent Sergiu Aga s-a pronunțat împotrivă. Într-o postare pe rețelele de socializare, unde a inserat și o secvență video de la ședința în cauză, Aga acuză lipsa de transparență și explică motivul opțiunii sale, care este adversă celei a majorității consilierilor.

Sergiu Aga a amintit că în proiectul deciziei, publicat anterior  spre consultări publice, era indicată suma de 6 mlioane de lei, iar  votului a fost supusă o sumă mult mai mare – 11 milioane de lei, ceea ce, potrivit lui, ridică semne de întrebare:

Ca să nu mai vorbim că nici ei nu cunosc pentru ce se vor cheltui acești bani. Această sumă imensă, reieșită din vânzarea terenurilor, este cheltuită pentru un proiect propagandistic, trâmbițat de Șor în toată Moldova. Nu se pune la îndoială necesitatea amenajării unui parc, dar suma alocată, care probabil va fi direcționată în mare parte către cei care veșnic pun pavaje (și știu cum să identifice „sponsori” din prețuri exagerate), ne pune imaginația la încercare.

În cadrul ședintei, Aga a stăruit  să afle în ce parcuri și scuaruri și ce  lucrări anume vor fi efectuate  cu mai bine 13 milioane de lei ( cu TVA, inclusiv). Șeful SCL Orhei, Valentin Munteanu, a răspuns  extrem de scurt că lucrările vor fi în municipul Orhei și  că există devize de cheltuieli, dar că acestea vor fi accesibile după ședință.

În proiectul deciziei, publicat pentru consultare publică, proces care s-a încheiat în preziua ședinței CM,  erau  prevăzute următoarele scop și resurse financiare:    ”achiziționarea bunurilor pentru serviciul public de întreținere a grădinilor publice (parcurilor), scuarurilor, terenurilor de sport și de joacă  pentru anul 2023 în sumă estimativă de 6 000 000,00  lei fără TVA”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *