Modul de organizare a procesului educațional în toate instituțiile de învățământ general din Republica Moldova a fost stabilit în Planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal pentru anul de studii 2026-2027, care a fost aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Documentul are caracter obligatoriu pentru școlile publice și private, transmite MOLDPRES.
Totodată, a fost aprobat și calendarul școlar pentru anul de studii 2026-2027, care include durata semestrelor și a vacanțelor, perioadele de desfășurare a tezelor semestriale, testarea națională din învățământul primar, precum și sesiunile examenelor de absolvire a gimnaziului și liceului.
În conformitate cu noul regulament de evaluare, tezele semestriale în liceu vor fi organizate în ultima lună a fiecărui semestru, iar elevii de la toate profilurile liceale vor putea alege aceeași disciplină atât pentru sesiunea de iarnă, cât și pentru cea de vară, în cazul tezelor la solicitare.
Totodată, este reglementată mai clar procedura prin care părinții elevilor din clasa a IV-a vor selecta Limba străină II pentru ciclul gimnazial. Alegerea va avea loc transparent, în luna mai, din oferta de cel puțin două limbi străine propuse de instituția de învățământ.
La fel, MEC a introdus măsuri suplimentare pentru copiii care întâmpină dificultăți de deplasare. Astfel, a fost elaborat un Plan-cadru pentru învățământul la domiciliu, iar planurile de studii pentru elevii cu dificultăți severe de învățare sau dizabilități multiple și asociate au fost ajustate pentru a răspunde mai bine nevoilor acestora.
Documentul mai prevede că instituțiile cu frecvență redusă vor putea pilota, începând cu clasa a X-a, învățământul la distanță. Decizia va putea fi luată de consiliile profesorale, iar procesul educațional va combina activități online sincron și asincron, prin utilizarea platformelor digitale, astfel încât elevii să beneficieze de rezultate echivalente cu cele obținute în formatul clasic.
Schimbări au fost operate și pentru liceele vocaționale cu profil Arte – Muzică. Planurile-cadru au fost unificate, iar instituțiile vor avea posibilitatea să adapteze până la 10% din numărul de ore dedicate disciplinelor de profil, în funcție de specificul specializării.