Situația hidrologică a Nistrului și scăderea alarmantă a volumelor de apă au fost discutate la o nouă ședință extraordinară a Comisiei Nistrene. Autoritățile din Republica Moldova și Ucraina analizează în continuare soluții pentru gestionarea situației și asigurarea aprovizionării cu apă a populației, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Mediului, situația hidrologică dificilă, care persistă de mai multe luni în amonte de lac, a dus la scăderea fără precedent a nivelului apei în Nistru. Ca rezultat, în unele localități din Ucraina, alimentarea cu apă se face deja pe ore, după un program stabilit.

În aceste condiții, partea ucraineană a informat despre imposibilitatea de a deversa un debit mai mare decât cel care intră în lac, pentru a evita epuizarea rezervelor și sistarea totală a aprovizionării cu apă a localităților deja afectate.

„Debitul minim menținut până la moment nu mai poate fi asigurat, având în vedere că volumul natural de apă care intră în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk este de 27 m3/s în ultimele 2 săptămâni”, a anunțat Ministerul Mediului.

Autoritățile susțin că majorarea deversărilor spre Republica Moldova va fi posibilă în funcție de precipitațiile din partea superioară a bazinului, care va duce la creșterea nivelului în lac.

Dialogul dintre autoritățile celor două țări rămâne constant. În cazul apariției unor noi circumstanțe, Comisia se va întruni într-o nouă ședință pentru a analiza situația și posibilele soluții.