Liderul Partidului ȘOR, deputatul fugar Ilan Șor a anunțat azi că protestele împotriva regimului actual continua într-un mod inedit. Astfel începând cu ziua de luni, pentru a demonstra dezacordul față de capturarea justiției, mimarea reformelor și perpetuarea corupției Ilan Șor a anunțat că va intra în greva foamei. Acesta a declarat că va instala un cort în fața Ambasadei Republicii Moldova în Israel, unde își va manifesta în mod pașnic protestul față de dezmățul actualei guvernări din Republica Moldova.
Într-un mesaj postat pe contul său de telegram, politicianul fugar a îndemnat toți membrii și simpatizanții Partidului ȘOR și ai Mișcării pentru Popor să îi urmeze gestul. Șor a adresat un mesaj prin care a îndemnat la solidarizare și către alte victime ale actualului regim: Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Gheorghe Cavcaliuc și Igor Dodon. Șor și-a exprimat convingerea că doar printr-o grevă a foamei comună va putea fi demontat actualul sistem și trezită la realitate opinia internațională.

știre de 1 aprilie – ziua glumelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *