Asociația Promo-LEX a publicat astăzi raportul final al Misiunii de observare a alegerilor locale noi și a referendumurilor locale desfășurate la 17 (31) mai 2026. Raportul analizează organizarea și desfășurarea scrutinului, campania electorală, activitatea organelor electorale, soluționarea contestațiilor, ziua alegerilor și perioada postelectorală, formulând totodată recomandări pentru îmbunătățirea cadrului electoral.
Potrivit raportului în contextul alegerilor locale noi din 17 (31) mai 2026, MO Promo-LEX a observat implicarea unor entități
care aparent nu ar avea legături directe cu concurenți electorali – așa-numitele „părți terțe”, dar care s-au angajat în activități de promovare electorală pentru sau împotriva concurenților, sau pe teme specifice asociate campaniei electorale. În loc să facă direct donații candidaților, acestea creează și promovează informații către public, deseori ascunzând că e vorba de agitație electorală în favoarea sau defavoarea unui concurent. Astfel de activități au un impact semnificativ asupra proceselor electorale, inclusiv prin faptul că cheltuielile financiare suportate de aceste „părți terțe” nu sunt reglementate și, prin urmare, nu sunt
raportate sau controlate în nici un fel.
Observatorii Promo-LEX au identificat cel puțin patru entități care au fost calificate drept „părți terțe” în contextul campaniei pentru alegerile locale noi, unele dintre care au suportat și cheltuieli pentru sponsorizarea postărilor:
1) Contul de Facebook Eugen Natan Doibani – în perioada electorală a distribuit mesaje de agitație electorală
în favoarea candidatului la funcția de primar al mun. Orhei- Sergiu Aga și de denigrare/mesaje împotriva
candidaților Diana Memeț, Ramiz Ansarov, inclusiv în timpul campaniei pentru turul II de scrutin. Chiar
dacă pagina nu a avut mesaje sponsorizate, Eugen Doibani fiind muzician și având o audiență de 9400
urmăritori, activitatea electorală intensă a acestuia a avut capacitatea de a influența opinii.
2) Pagina de Facebook “Hei, Orhei”, pagina web www.heiorhei.md și contul de YouTube Hei-ha – Pagina de
Facebook a fost creată la 17 aprilie 2026. Proiectul Hei, Orhei se prezintă ca aparținând unui colectiv de
artiști, creatori și persoane care nu sunt indiferente, fiind condus de Serghei Lopatiuk. Scopul declarat al
proiectului este de a apăra onoarea orașului și a arăta țării că își văd problemele mai bine decât orice critic
din afară și le pot rezolva.
Aceasta a distribuit, prin postări sponsorizate, mesaje de critică a tuturor candidaților la funcția de primar
a mun. Orhei, în special a candidaților care au ieșit în turul II. Pentru perioada monitorizată, potrivit datelor
din biblioteca de reclame a Meta, au fost promovate 17 postări sponsorizate, în sumă de mai puțin de 100
de euro. Din cauza faptului că aceste reclame au rulat fără un disclaimer obligatoriu, conținutul acestora a
fost restricționat.
Pagina web www.heiorhei.md potrivit datelor Registratorului național al domeniilor .md, a fost creată la
06 mai 2026, țara registratorului fiind indicată Rusia.
3) Contul de Facebook „Морошан Максим” – a distribuit în perioada electorală postări sponsorizate în
susținerea candidaților independenți din Orhei și Taraclia și de critică a partidului de guvernare, audiența
setată fiind inclusiv pentru persoanele din raionul Orhei.
4) Pagina de Facebook WatchDog.MD – Comunitatea „WatchDog.MD” a distribuit în perioada 8 mai – 1 iunie
pe Facebook 10 reclame care vizau alegerile locale din Orhei, prin care prezentau atât legătura dintre Șor
și fostul candidat V. Perțu, cât și criticau candidatul R. Ansarov.
În opinia Promo-LEX implicarea terțelor părți în procesele electorale este un subiect ce necesită o abordare
complexă de către autorități, actorii politici și experți. Prin urmare, reiterăm recomandarea privind
necesitatea reglementării finanțării electorale și politice de părțile terțe, precum și sporirea eforturilor
autorităților publice de a identifica mecanisme de verificare a publicității politice și electorale distribuite pe
rețelele sociale și prin intermediul motoarelor de căutare.

sursa: promolex.md