Consiliul Municipal Orhei a aprobat o decizie care reglementează procedura compensării cu 50% a tarifului pentru apă achitat de consumatorii casnici. Potrivit documentului publicat în Registrul de Stat al actelor locale  Primăria Orhei va asigura achitarea subvențiilor către SA Regia Apa-Canal Orhei din bugetul municipiului sau din alte surse financiare atrase pentru compensarea veniturilor ratate, în baza rapoartelor prezentate de Regie.
De compensații nu vor avea parte însă cei care au datorii la SA Regia Apă-Canal Orhei, cei care nu comunică datele de pe contor, sau cei care având condiții de conectare la rețeaua de canalizare refuză să se conecteze.
Prin aceiași decizie a fost abrodată Decizia din 10.09.2015 ”Cu privire la compensarea cheltuielilor persoanelor fizice pentru furnizarea apei”.
Amintim că într-o investigație realizată în 2016 de Radio Orhei, la scurt timp de la introducerea compensației directorul de atunci al Apă-Canal Orhei, actualul vicepreședinte al raionului Orhei, Victor Perțu nu menționa necesitatea acoperirii compensației din bugetul municipal, ba din contra spunea că compensația este benefică întreprinderii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *