Fostul premier Ion Surza a publicat pe pagina sa de facebook un text în care vorbește despre situația în care se află acum Republica Moldova și problemele cu care se confruntă noul guvern Tofan.
Între altele, referindu-se la integrarea europeană, Sturza scrie că: ”speranța într-o integrare rapidă — încheierea negocierilor în 2028 și semnarea Tratatului de aderare în 2030 — nu mai este atât de sigură. Problema nu este la Chișinău, ci la Bruxelles. Nimeni nu dorește astăzi să-și asume un plan clar de extindere, nici măcar pentru statele din Balcanii de Vest, mult mai avansate în proces și care „negociază” deja de 12 ani. Puțini își doresc astăzi o „decuplare” a Moldovei de Ucraina. Iar Ucraina, în starea actuală, nu este un caz fezabil. În aceste condiții, proiectul de țară trebuie regândit. Avem nevoie de un plan de rezervă. Fezabil și „vandabil”.
Aderarea la Uniunea Europeană în 2028 era anunțată drept obiectiv, de autoritățile de la Chișinău, în vara anului trecut. Ulterior mai mulți reprezentanți ai puterii au revenit asupra termenului cu precizările că Republica Moldova țintește aderarea la UE în 2030.
Afirmația privind o eventuală încetinire a procesului de aderare trebuie însă privită într-un context mai complex. Pe de o parte, Republica Moldova a avansat mult mai repede decât majoritatea statelor candidate din trecut. Pe de altă parte, tocmai această viteză ridică întrebarea dacă Uniunea Europeană este pregătită politic să transforme ritmul accelerat al negocierilor într-o aderare efectivă până la sfârșitul acestui deceniu.
De la obiectivul din 2028 la ținta anului 2030
Calendarul european al Republicii Moldova a fost, în ultimii ani, ajustat în mod repetat.
Inițial, autoritățile de la Chișinău au vorbit despre posibilitatea încheierii negocierilor de aderare până în 2028. Ulterior, termenul a fost nuanțat, iar obiectivul formulat de guvernare a devenit pregătirea țării pentru aderarea efectivă la Uniunea Europeană până în 2030.
Guvernul condus de Alexandru Munteanu a stabilit, în programul său de priorități europene, drept obiectiv finalizarea negocierilor până la sfârșitul anului 2027 și pregătirea pentru semnarea Tratatului de aderare în 2028, astfel încât Republica Moldova să poată deveni stat membru până în 2030.
Între timp, procesul tehnic a avansat.
Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE la 3 martie 2022, a obținut statutul de țară candidată în iunie 2022, iar Consiliul European a decis deschiderea negocierilor în decembrie 2023. Prima conferință interguvernamentală, care a lansat oficial procesul de negociere, a avut loc în iunie 2024.
În septembrie 2025, Republica Moldova a finalizat procesul bilateral de screening, prin care sunt evaluate legislația națională și nivelul de compatibilitate cu acquis-ul comunitar. Comisia Europeană a calificat atunci finalizarea screeningului drept un reper important al procesului de aderare.
În iunie 2026 a fost deschis primul cluster de negociere — „Valori fundamentale”, care include domenii precum statul de drept, funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și drepturile fundamentale. Acest cluster este considerat esențial, deoarece progresul în aceste domenii influențează ritmul întregului proces de aderare.
O lună mai târziu, Republica Moldova a deschis și clusterul „Relații externe”, care include politica comercială și politica externă, de securitate și apărare. În total, Moldova are în prezent negocieri deschise în două dintre cele șase clustere tematice ale procesului de aderare.
Prin urmare, Republica Moldova nu mai este doar la etapa declarațiilor politice despre integrarea europeană. Negocierile au început efectiv. Problema este însă cât de repede pot fi deschise, negociate și închise toate celelalte capitole.
Moldova a avansat repede, dar este încă la începutul negocierilor
Aici se află una dintre principalele nuanțe ale discuției.
Republica Moldova a parcurs într-un timp foarte scurt drumul de la depunerea cererii la deschiderea primelor clustere de negociere. Dar aderarea la UE presupune mult mai mult decât obținerea statutului de candidat sau deschiderea negocierilor.
În actuala metodologie europeană, procesul este împărțit în șase clustere și 33 de capitole de negociere. Deschiderea unui capitol nu înseamnă automat că acesta este rezolvat. Statul candidat trebuie să adopte legislația europeană, să demonstreze că aceasta este aplicată în practică și să convingă statele membre că reformele sunt durabile.
De asemenea, chiar și capitolele închise sunt, formal, „închise provizoriu”. Uniunea Europeană poate reveni asupra lor dacă apar probleme sau dacă statul candidat nu menține standardele convenite.
Aceasta înseamnă că Republica Moldova se confruntă cu o sarcină instituțională enormă: armonizarea legislației, reformarea justiției, combaterea corupției, consolidarea instituțiilor, adaptarea economiei la piața internă europeană, reforma agriculturii și administrației, precum și aplicarea efectivă a normelor europene.
Iar acest proces trebuie realizat într-o țară cu o administrație relativ mică și cu probleme structurale nerezolvate, inclusiv vulnerabilitate energetică, depopulare, dependență economică și conflictul transnistrean.
Exemplul Muntenegrului: 14 ani de negocieri și încă nu este membru
Cel mai bun argument pentru prudență este chiar experiența statelor din Balcanii de Vest.
Muntenegru a depus cererea de aderare la UE în decembrie 2008, a obținut statutul de candidat în 2010 și a început oficial negocierile în iunie 2012. La mai bine de 14 ani de la începerea negocierilor, țara încă nu este membră a Uniunii Europene.
Totuși, Muntenegru este în prezent cel mai avansat candidat. Toate cele 33 de capitole au fost deschise, iar 18 dintre acestea erau închise provizoriu după conferința interguvernamentală din iulie 2026.
În pofida acestui progres, chiar și pentru Muntenegru aderarea rămâne dependentă de finalizarea tuturor negocierilor, de tratatul de aderare și, ulterior, de ratificarea acestuia.
În acest context, Uniunea Europeană a transmis în 2026 mesaje mult mai optimiste privind perspectiva Muntenegrului, fiind discutată posibilitatea unei aderări în jurul anului 2028.
Diferența față de Republica Moldova este însă evidentă: Muntenegru are deja 14 ani de negocieri în spate și mai mult de jumătate dintre capitole închise provizoriu, în timp ce Moldova a deschis abia primele două clustere.
Albania: negocierile pot accelera brusc, dar și aici timpul rămâne un factor
Albania oferă un alt exemplu interesant.
Negocierile de aderare cu această țară au fost deschise oficial în iulie 2022. În ultimii doi ani, procesul a accelerat considerabil. Până în iulie 2026, Albania deschisese toate cele 33 de capitole de negociere, însă doar trei fuseseră închise provizoriu.
Albania este astfel un exemplu că Uniunea Europeană poate accelera rapid procesul atunci când există voință politică atât la Bruxelles, cât și în statele membre.
Dar este și un exemplu al diferenței dintre deschiderea negocierilor și aderarea efectivă. Chiar și după ce toate capitolele sunt deschise, închiderea lor și pregătirea tratatului de aderare pot necesita ani.
Macedonia de Nord și lecția vetoului politic
O altă problemă semnalată indirect de analiza lui Ion Sturza este faptul că procesul de aderare nu este exclusiv unul tehnic.
O țară poate îndeplini reforme, poate primi evaluări favorabile din partea Comisiei Europene și totuși să fie blocată din motive politice sau din cauza unor dispute bilaterale.
Macedonia de Nord este unul dintre cele mai cunoscute exemple. Țara a primit statutul de candidat încă în 2005, dar procesul său european a fost întârziat ani de zile de dispute politice și de veto-uri ale unor state membre.
Această experiență demonstrează că, în Uniunea Europeană, progresul tehnic nu este întotdeauna suficient. Deciziile importante privind extinderea depind în multe cazuri de acordul unanim al statelor membre.
Cu alte cuvinte, chiar dacă Republica Moldova ar reuși să implementeze toate reformele planificate, aderarea sa ar depinde în continuare de o decizie politică a celor 27 de state membre.
Este Moldova legată de Ucraina?
Una dintre cele mai sensibile afirmații ale lui Ion Sturza se referă la „decuplarea” Republicii Moldova de Ucraina.
Din punct de vedere formal, cele două state au procese de aderare separate. Fiecare țară este evaluată individual, iar negocierile sunt, în principiu, bazate pe merit.
În practică însă, parcursul Moldovei și al Ucrainei a fost puternic asociat după 2022.
Ambele țări au depus cererea de aderare în contextul invaziei rusești, ambele au primit statutul de candidat în același an și ambele au primit undă verde pentru deschiderea negocierilor în 2023. În 2026, cele două țări au deschis, de asemenea, primele clustere de negociere într-un ritm apropiat.
Totuși, evoluțiile recente arată că o blocare permanentă a Moldovei exclusiv din cauza Ucrainei nu este inevitabilă. În iunie și iulie 2026, UE a deschis clustere de negociere atât cu Moldova, cât și cu Ucraina, după depășirea unor blocaje politice existente anterior.
Dar problema ridicată de Sturza este mai largă: este Uniunea Europeană pregătită să admită Moldova separat, dacă Ucraina rămâne mult timp în afara Uniunii?
Aceasta nu este o chestiune tehnică, ci una profund politică.
Pentru unele state membre, integrarea Moldovei și a Ucrainei face parte din aceeași strategie geopolitică de extindere spre Est. Pentru altele, dimensiunea economică, bugetară și agricolă a aderării Ucrainei ridică probleme mult mai mari decât în cazul Republicii Moldova.
În acest context, Moldova ar putea deveni, teoretic, un caz mai simplu de integrare decât Ucraina. Dar rămâne de văzut dacă statele membre vor dori să transforme această diferență într-o „decuplare” politică reală.
Problema nu este doar la Chișinău
Într-un punct important, analiza lui Ion Sturza coincide cu o dezbatere tot mai vizibilă în capitalele europene: extinderea nu mai depinde doar de pregătirea candidaților, ci și de capacitatea Uniunii Europene de a se reforma înainte de a primi noi membri.
Franța, Germania, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg au propus în 2026 mecanisme mai stricte pentru viitorii membri, inclusiv garanții suplimentare privind respectarea statului de drept și, în anumite condiții, limitări temporare ale unor drepturi instituționale. Discuțiile au fost alimentate și de experiența UE cu state membre care au intrat ulterior în conflicte majore cu Bruxellesul privind independența justiției, libertatea presei sau funcționarea instituțiilor democratice.
Aceste discuții arată că Uniunea Europeană încearcă să rezolve simultan două probleme:
- cum să accelereze extinderea;
- cum să evite ca noii membri să creeze noi blocaje în mecanismul decizional european.
Prin urmare, chiar și în cazul în care Republica Moldova își îndeplinește obiectivele tehnice, aderarea poate depinde și de reforma propriilor mecanisme ale Uniunii Europene.
articol scris de IA , imagine generată IA