Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au aprobat o dispoziție în care se spune că  în contextul evenimentelor de anvergură de la sfârșiitul lunii mai – începutul lunii iunie, organizarea întrunirilor în masă în raionul Orhei va fi notificată către Cancelaria de Stat, la adresa declaratii.prealabile@gov.md. Totodată aceiași procedură va trebui respectată în municipiile Chișinău și raioanele Anenii Noi și Criuleni,. În cazul întrunirilor simultane, vor avea prioritate declarațiile prealabile depuse de către autoritățile publice centrale. Prevederile vor fi valabile până la 2 iunie 2023, inclusiv. 
Amintim, că pentru data de 21 mai, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunțat organizarea la Chișinău, a  Adunării naționale Moldova Europeană, iar pe 1-2 iunie în republică se va desfășura  Summitului Comunității Politice Europene.
Pe de altă parte, reprezentanții Partidului Șor au anunțat contra-manifestații în aceste zile și au amenințat cu blocarea drumurilor.
De menționat, că Legea Nr. 26 din 22.02.2008 privind întrunirile, prevede că: ”Orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *