Ghiocei în valoare de 20 400 de lei au fost depistați într-un microbuz Mersedes Sprinter, oprit astăzi în trafic și supus controlului de către angajații Poliției din Orhei și ai Inspetcoratului pentru Protecția Mediului.

În poza atașată comunicatului privind acest caz, se văd sacoșe cu buchețele de flori pentru care, susțin oamenii legii, transportatorul nu deținea actele necesare.

Drept urmare, trei persoane din satul Susleni au fost sancționate pentru prejudicierea mediului.

În R. Moldova comercializarea ghioceilor este strict interzisă, aceste plante fiind incluse în Cartea Roșie.

Potrivit legislației, cei care cresc ghiocei sau alte plante de primăvară în condiții de casă în scopuri comerciale trebuie să dispună de un act permisiv eliberat de autoritatea publică locală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *