Circa 35 de intervenții au avut angajații celor patru unități de pompieri și salvatori ale Direcției Situații Excepționale mun. Orhei, pe parcursul săptămînii precedente, anunță un domunicat al instituției.

Și iarăși pe teritoriile raioanelor Orhei, Rezina,Telenești și Șoldănești predomină incendiile de vegetație și la gunoiștele din localități. Cu părere de rău nu au lipsit și alte situații de criză în care s-au aflta cetățenii și anume:

În s. Motoc, r-l Orhei la data de 18 iunie, intr-o gospodărie s-a produs un incendiu. La fața locului pompierii au constatat că incendiu s-a produs într-o odaie din locuință, unde focul a mistuit toate bunurile materiale.

În dimineața zile de 22 iunie de o locuitoare a s. Lucașeuca, Orhei a solicitat ca salvatorii să intervină în salvarea pisicii de rasă, care a rămas blocată într-un copac.

La Rezina pompierii au fost alertați aproape de miezul nopții, la 21 mai, precum că în s. Ciorna arde anexa unei case. Victime nu au fost înregistrate.

La 22 iunie, în Șoldănești s-a produs un incendiu la un șopron. Aici pompierii au intervenit operativ și nu a permis extinderea focului. La două zile mai tîrziu un alte inceniu a generat într-o casă de locuit din s. Pohorana, unde au ars bunurile din două odăi.

DSE mun. Orhei îndeamnă toți cetățenii să respecte regulile antiincendiare pentru a evita producerea incendiilor de vegetați, gunoiște și în locuințe.

26.06.2023

Direcția Situații Excepționale mun. Orhei

Maior s/I Diana Maxim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *