Expertul economic Veaceslav Ioniță este îngrijorat de situația Republicii Moldova, care, pentru a ieși din handicapul de dezvoltare, are nevoie de o creștere anuală a PIBului de 12%, și nu de doar 2%, care au fost prognozate pentru anul curent. Pentru a-și argumenta opinia, pe care o finalizat-o cu estimarea că ”până în prezent, noi nu am ajuns nivelul anului 1989. Mai rău decât la noi, e doar în stânga Nistrului”, Ioniță pornește de la anul 2019:

„Au urmat 4 ani, din care, timp de doi ani, PIB-ul a cunoscut o scădere considerabilă, inclusiv de (-8,3%), în 2020, succedată de alți doi ani de recuperare.

În 2020, scăderea a fost cea mai mare din ultimii 25 de ani. Scădere mai mare a fost tocmai în 1995.

O posibilă creștere de 2% din acest an nu recuperează nici jumătate din căderea din anul trecut. Știți voi povestea – doi pași înainte, trei pași înapoi.

În rezultat, creșterea cumulativă pentru 4 ani, în cel mai bun caz, va fi de doar 0,2% sau mai puțin de 0,05% anual.

Altfel spus, în patru ani de zile noi am bătut pasul pe loc și am ajuns de unde ne-am pornit.

Moldova, pentru a depăși handicapul de dezvoltare are nevoie de o creștere de cel puțin 12,0% anual pentru următorii minimum 10 ani. La moment, ”creșterea” noastră este de 240 ori !!! mai mică decât ar trebui să fie”, consideră expertul Veaceslav Ioniță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *