Aproximativ 50 de intervenții de lichidare a situațiilor excepționale au avut pompierii și salvatorii celor patru raioane Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, pe parcursul săptămânii precedente, anunță un comunicat al Direcției Situații Excepționale Orhei. Evident, și în aceste șapte zile cele mai multe apeluri la 112 au fost cele cu privire la lichidarea focarelor de vegetație și gunoiște. În aceeași perioadă serviciile de salvare au fost solicitate la deblocarea ușilor apartamentelor la Rezina și defrișarea unui copac căzut, ce blocase un drum, la Berezlogi, Orhei. Tot la Orhei au fost lichidate consecințele a două accidente rutiere, unul produs la Chiperceni în dimineața zilei de 25 octombrie, unde s-a inversat un automobil și al doilea în noaptea de 26 octombrie la Piatra, aici după ciocnirea a două automobile unul din ele a luat foc. În ambele cazuri sunt persoane traumatizate.

La Samașcani, r-l Șoldănești, pompierii au lichidat un focar produs la coșul de fum într-o gospodărie, astfel au prevenit extinderea focului pe dimensiuni mai mari. Însă la Cuizăuca, r-l Rezina, focul a mistuit cca 70 % dintr-un acoperiș la o casă, restul construcției fiind salvată de pompieri.

Totodată de către angajații DSE mun. Orhei în această perioadă sunt desfășurate măsuri educativ-infomative în instituțiile de învățământ din raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, cu scop de prevenire a incidentelor excepționale în rândul copiilor. Activitățile se desfășoară sub o formă de exercițiu de simulare a diverselor situații de risc, ca incendiu sau cutremurul de pământ, în cadrul cărora elevii și cadrul didactic aplică și respectă regulile de comportament în cazuri excepționale. La finele fiecărui exercițiu, pompierii și salvatorii le recomandă participanților să respecte normele antiincendiare pentru evitarea cazurilor de risc.

Astfel de măsuri de prevenire se vor desfășura în toate instituțiile de învățământ pe parcursul anului de studii 2023-2024.

31.10.2023 Direcția Situații Excepționale mun. Orhei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *