Presa a primit astăzi o scrisoare de la Ilan Shor, care se plânge că Maia Sandu a trimis inspecții masive în mai multe  magazine sociale.

 Și fără a citi scrisoarea, oricine își dă seama, cum  anume prezintă Shor situația. El face asta – PR politic și electoral  deșănțat, încă de când a deschis primul magazin, zis social,   la Orhei, în 2016.  Dar abia acum   este încolțit  și, iată, trimite  scrisori denunțătoare. Cam târziu, nu?

Am așteptat să se întâmple, cel puțin, îndată după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, care au fost  declanșate la insistența Maiei Sandu. Asta, trecând cu vederea  acele câteva luni, în care actualul Președinte a ocupat, sub președinția lui Igor  Dodon, funcția de prim-ministru, în 2019.  Nu a fost să fie.

Între timp, Shor și acoliții  au adăugat la majoritatea localităților din raionul Orhei și la multele din alte părți ale republicii, un nou trofeu – sudul găgăuz, în întregime.

Numai marșurile triumfale ale Partidului Șor în campaniile   electorale și   rezultatele  năucitoare ale alegerilor au mai fost în stare să scoată   puterea centrală din   amorțeală. În rest –  liniște faptică, pe fond de   acuzații  răsunătoare  și amenințări de desființare a  grupului criminal organizat al  lui Ilan Shor, a hoției și corupției.

O confruntare  neelectorală,   la care s-a hotărât însuși Chișinăul,  a avut loc  încă  în anul  2020, pe vremea prim-ministrului Ion Chicu.  Atunci,  s-a atentat la suspendarea OrheiLandului, unde  Shor   aduna mulțimi, în ciuda  restricțiilor pandemice.

Guvernarea actuală, ca și serviciile și structurile  din subordinea acesteia, nu prea au dat  semne de interes chiar și în cazul  ilegalităților gata  descrise   în    zecile de materiale de presă și investigații jurnalistice. Nici urmare a  adresărilor individuale ale unor cetățeni, înaripați mai ales de  promisiunile puterii instalate cvasitotal  în capitală  în 2021, nu s-a prea auzit despre inspecții, controale,  dosare,  pornite în privința  grupării  Shor pe fapte din provincie.

Creu de crezut că, dacă premierul, un ministru, un șef de inspecție, agenție  ș.a.m.d. și-ar  fi trimis subalternii în misiune, spunându-le: „Verificați și fără a găsi ceva, nu vă întoarceți!”, aceștia s-ar fi întors fără niciun rezultat. Unde mai pui că, fiind vorba despre îndeplinirea firească a atribuțiilor respectivului serviciu, nu ar apărea îndoieli că guvernarea nu respectă cadrul legal.

Și atunci de ce nu am auzit despre așa ceva? Că și partidul de guvernământ, atunci când îi trebuie, nu se sfiește  să-și facă PR. Iar scoaterea la iveală a matrapazlâcurilor lui Shor, care, pe lângă banii de proveniență dubioasă, folosește la așa zisele proiecte sociale și cele de infrastructură locală  banii și bunurile noastre, ar da bine la public.

Și încă ceva. Shor se plânge că sunt inspectate magazinele din raioanele Soroca, Telenești și Șoldănești. Rândul  Orheiului,  care a fost lăsat ca feudă  camarilei lui Shor, când vine? Ori s-a calculat  că  un scor electoral nesigur nu merită  osteneală?

Tatiana Djamanov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *